Recenzie "Febra neagra" (MacKayla Lane #1) de Karen Marie Moning

vineri, 27 septembrie 2013

| | | 4 comentarii
What they said: "Când MacKayla află că sora ei Alina a fost ucisă în Irlanda ─ după ce i-a lăsat un mesaj criptic pe telefon ─, decide să plece la Dublin în căutarea unor răspunsuri.
Dar încercarea de a-l descoperi pe asasinul Alinei o atrage într-o lume de umbre în care nimic nu e ceea ce pare, unde binele şi răul poartă aceeaşi mască seducătoare. Curând, MacKayla trebuie să facă faţă unei provocări majore: să rămână în viaţă şi să înveţe să mânuiască o putere pe care nu ştia că o deţine ─ o putere care îi îngăduie să vadă dincolo de lumea oamenilor, în periculosul tărâm locuit de Fae…
Pe măsură ce pătrunde în enigma morţii surorii ei, iar graniţa între lumi începe să se năruie, adevărata misiune a lui Mac devine tot mai clară: trebuie să găsească misterioasa Sinsar Dubh ─ Cartea Neagră, un manuscris vechi de milioane de ani care conţine între paginile sale încifrate cea mai primejdioasă dintre vrăji  ─, căci cel care pune primul mâna pe ea va deţine controlul total asupra celor două lumi."

What I say: Inca din momentul in care am aflat de "Febra neagra" am vrut sa citesc aceasta carte tot mai mult. Si trebuie sa va marturisesc ca m-au atras patru cuvinte: "fae", "Irlanda" si "mitologie celtica". Nu stiu voi, dar pentru mine au avut efectul unui magnet si nu m-au lasat sa imi iau gandul de la ea. Asa ca va inchipuiti cat de fericita am fost cand am vazut ca editura Leda o va publica. Si coperta. Mor dupa coperta.
MacKayla Lane, Mac pe scurt, nu are prea multe pretentii de la viata. Are un trai bun si vrea sa ramana asa: job-ul este mai mult decat ok, casa parintilor ei are piscina si singura grija pe care o mai poate avea este scoaterea culorii ei preferate pentru oja de pe piata. Totul pare ca merge ca pe roate pana intr-o zi, cand fata primeste o veste care ii va schimba viata- la propriu si la figurat. Sora ei, Alina, plecata in Irlanda pentru studii, a fost gasita moarta pe o straduta laturalnica din Dublin. Insetata dupa raspunsuri si razbunare, odata ce crima a fost declarata un caz fara piste, Mac se aventureaza intr-o lume noua, singura, incercand sa redeschida ancheta, manata de ultimele cuvinte ale Alinei, care ii spun sa gaseasca un lucru de care depinde totul: Sinsar Dubh. Ceea ce nu stie este ca nu e singura care cauta misteriosul obiect si nici singura care ar face orice sa il gaseasca. Si asa va face cunostinta cu o lume pe care nici nu si-o inchipuia: o lume plina de Fae, care ii vor sangele.
Oricat de multe teorii as fi avut despre cartea lui Karen, nu credem nici in ruptul capului ca imi va placea atat de mult. Ma aspteptam sa fie o lectura placuta, ma asteptam sa fie cat de cat originala, insa nu eram pregatita sa dau de o poveste atat de... antrenanta. Care sa ma faca sa ma gandesc la ea in timpul orelor de fizica extrem de plictisitoare si sa ma tina cu sufletul la gura la fiecare moment tensionat. Mi-a placut atat de mult incat, daca volumul doi se va dovedi la fel de bun (sau poate. Doamne da, si mai bun), o voi pune la loc de cinste cu alte favorite.
Nu pot sa spun ca am fost vrajita de la primele pagini. Cum e firesc, ne este prezentata protagonista, o Mac cu comportament de Barbie mai mult decat de eroina kick-ass la care speram si cu o viata monotona. Apoi este aruncata intriga si de acolo ajungem in Irlanda. Unde se produce explozia. Pentru ca din momentul in care Moning a inceput sa descrie Dublinul si pub-urile, am ramas fermecata. Fermecata de atmosfera pe care o creeaza, fermecata de cum introduce subtil magia, fermecata de cum o modeleaza pe Mac si caracterul de care ma voi indragosti. Se foloseste de litere cu iscusinta pentru a tese o lume paralela cu un oras cunoscut, o fata mult mai intunecata, plina de magie, de secrete si de fiinte periculoase, care te pandesc la tot pasul. Probabil ca daca m-as duce acum in Irlanda m-as uita de doua ori pe unde calc, din cauza realismului cu care scriitoarea ilustreaza amestecul de frivolitate in care este invaluita capitala si elementul dark-fantasy regasit in volum.
Sincer, nu credeam ca o sa ajung sa spun toate aceste lucruri despre "Febra neagra" dintr-un singur motiv: protagonista. La inceput, desi nu este prezentata drept o fitoasa scoasa direct din "Mean Girls", atitudinea de Barbie rozomovista, preocupata de haine si lac de unghii pe care o afiseaza te pune pa ganduri. Adica, sa fim cinstiti, cum poti sa iei in serios o protagonista care se vrea, dupa cum spun recomandarile, o noua Buffy, daca respectiva e o tornata de roz si sandale cu toc pana in gat? Ei, va spun eu, toate lucrurile astea devin nule cand citesti despre cum resimte Mac pierderea surorii si despre determinarea de care este capabila. Plus ca toate lucrurile pe care le afla in Irlanda o schimba enorm de mult. Nu, nu pot sa spun ca se compara cu Rose Hathaway sau Celaena Sadorthien, dar sunt sigura ca are un potential (care se dezvaluie din ce in ce mai mult pana la sfarsitulul volumului) pe care il va uitliza pe parcursul urmatoarelor carti. Vad in ea un caracter puternic, oricat de mult sustine ca o sa moara fara fusta ei pastelata. Pariez pe MacKayla :)
Un alt lucru care m-a incantat, dupa cum era de asteptat, a fost fantasy-ul. Stropul ala de mitologie celtica la care speram era acolo, asteptandu-ma, asa ca nu am putut sa nu fiu cat se poate de fericita. Cartea combina foarte frumos ideile originale ale lui Karen si unele aspecte din diferite mitologii, rezultatul fiind unul surprinzator de bun. Pe de-o parte, avem legendele cu Fae, precum si cu puterile pe care le detin. Aici vine momentul in care se imparte si rasa in doua (cum se intampla in mai multe volume cu aceste creaturi): Seelie si Unseelie. Pana aici totul este destul de "traditional". Karen alege sa transforme zanele din partea Unseelie in niste monstrii respingatori si periculosi, dar nu exclude posibilitatea ca cei din Seelie sa fie pe cat de frumosi, pe atat de rai. Consider acest lucru drept unul bun: rareori in viata gasim doar alb sau negru. Cel mai probabil, dam de gri.
Partea cea mai buna din toata aceasta tocana de mitologie au fost simbolurile- cheie. Ideea de Sinsar Dubh, precum si obiectele magice ce apartin de cele doua parti rivale, mi s-a parut exceptionala. Nu de alta, dar mi-a adus aminte de Harry Potter si de Horcruxurile pe care trebuia sa le gaseasca. Sper ca gasirea lor se va dovedi o provocare cel putin la fel de incitanta :) Partea buna din acest volum a fost ca ne-a aratat destul de putin din ce va urma, dar suficient incat sa ne arate ca se va dezlantui un intreg razboi in "Bloodfever" si urmatoarele volume. Abia astept!
Si pentru ca stiu ca toti muriti sa aflati, da, Barrons este awesome, imi place atitudinea lui, ma scoate din sarite de cele mai multe ori, dar tot nu am putut sa il ador la sfarsit. Nu pot sa cred ca a facut ce a facut. Si sunt mai mult decat curioasa sa aflu ce Dumnezeu de creatura se dovedeste a fi si care e legatura dintre el si Fiona.
Asadar, tragand linie la tot discursul de mai sus, va sfatuiesc cu draga inima sa cititi "Febra neagra"! Este un prim volum bun, promite actiune, are suspans, idei creative si o premisa exceptionala. Asa ca sper ca data viitoare cand va opriti intr-o librarie, fie ea virtuala sau reala, veti da cel putin un ochi la cartea lui Karen Marie Moning!

Titlu: Febra neagra
Titlu original: Darkfever
Autor: Karen Marie Moning
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2006
Din aceeasi serie:

  • Bloodfever (vol.2)
  • Faefever (vol.3)
  • Dreamfever (vol.4)
  • Shadowfever (vol.5)
Nota: Niciunul dintre volumele de mai sus nu este publicat inca in Romania!
Intrebare: Stie cineva care e treaba cu volumul 6 si "Iced"? Adica, e o noua perspectiva, dar tot avem parte de Mac si gasca? Sau e ceva separat, dar tot din lumea Fever? Daca da, va rog sa ma luminati si pe mine! Multumesc!








Recenzie "Daughter of smoke and bone" de Laini Taylor

duminică, 22 septembrie 2013

| | | 4 comentarii
*Imi cer scuze pentru absenta asta oribila, doar ca am avut o perioada ingrozitoare: a inceput scoala, de o saptamana ma doare gatul si am febra (si tot m-am dus la scoala) si capac peste toate, trec si prin cel mai aiurea reading slump. Asa, ca incurajare de inceput!*
What they said: "Around the world, black handprints are appearing on doorways, scorched there by winged strangers who have crept through a slit in the sky.
In a dark and dusty shop, a devil’s supply of human teeth grown dangerously low.
And in the tangled lanes of Prague, a young art student is about to be caught up in a brutal otherwordly war.
Meet Karou. She fills her sketchbooks with monsters that may or may not be real, she’s prone to disappearing on mysterious "errands", she speaks many languages - not all of them human - and her bright blue hair actually grows out of her head that color. Who is she? That is the question that haunts her, and she’s about to find out.
When beautiful, haunted Akiva fixes fiery eyes on her in an alley in Marrakesh, the result is blood and starlight, secrets unveiled, and a star-crossed love whose roots drink deep of a violent past. But will Karou live to regret learning the truth about herself?"

What I say: Cu siguranta am auzit multe lucruri bune despre cartea asta. Se intampla uneori sa ma tot lovesc de un anumit volum, intr-o perioada foarte scurta de timp. La fel s-a intamplat si cu "Shadow and bone". Am auzit de ea prin vloguri, de pe bloguri straine si cand am vazut ca fetele de la Book Geek i-au acordat cartii 5 stele pe Goodreads (lucru care se intampla din secol in secol), ei bine, hai sa spunem ca asta a pus capacul si a trebuit pur si simplu sa o citesc. Si de obicei, cum bine stiti, cand imi pun in cap ceva, e destul de greu sa nu ma tot gandesc la acel lucru si trebuie sa il fac atunci, altfel o sa ma descompun intr-un jeleu. Stiu, stiu, trebuia sa citesc de 'enspe milioane de ani "Origin" (Lux #4 de Jennifer L. Armentrout), dar cand ma gandesc la finalele marca Jennifer si la faptul ca trebuie sa astept inca un an pentru un nou volum... pai, ma cam dezumflu. Aiurea, I know. Si cum chiar imi intrase in creier ideea fixa ca o sa mor daca nu citesc cat mai repede cartea lui Laini, am renuntat sa mai imi fac morala singura si m-am pus pe citit.
Totusi, nu ma asteptam sa imi placa chiar atat de mult. Sau sa fie atat de originala.
In "Daughter of smoke and bone" ne intalnim cu Karou, o tanara de saptesprezece ani destul de diferita. Si nu spun asta doar pentru ca are parul azuriu, tatuaje nemaintalnite si tot felul de obiecte stranii prin buzunare. Sau pentru ca subiectul ei preferat de desen sunt niste monstrii complicati, cu unele aspecte umane. Ciudatenia lui Karou consta in obiceiul de a disparea fara niciun cuvant, fie pentru cateva ore, fie pentru zile sau saptamani intregi. Asadar, puteti intelege de ce are atat de putini prieteni sau de ce stie atat de multe limbi straine. Si totusi, nimeni nu cunoaste adevaratul lucru bizar despre Karou: cine este ea. De fapt, e atat de bizar incat nici macar ea nu stie.
Crescuta de niste creaturi necunoscute, numite chimaera si insarcinata cu niste misiuni extrem de.. ei, nu o sa folosesc "ciudat" iar, desi cuvantul asta descrie cel mai bine cartea si situatia, eroina noastra nu stie ce viitor incurcat o asteapta. Va afla raspunsuri la intrebarile care o macinau de mult. Va gasi noi intrebari si indoieli. Isi va umple golul, pentru a-l revendica din nou. Si mai presus de toate, va afla, intr-un final, adevarul: cine este cu adevarat.
Si acum ca v-am luminat despre ce e vorba, sa trecem la lucruri serioase.
Nu ma asteptam sa gasesc ce v-am descris mai sus. Nici nu stiu la ce ma asteptam mai exact. Poate un cliseu cu inger vs. demon foarte YA, sau ceva pe acolo. La un setting mai nepamantean. La niste creaturi umane. Gresit. Total gresit. Cartea asta urla originalitate pana raguseste, nu exista nimic cliseic in ea, iar Praga este decorul extraordinar descris al acestei frumoase povesti. De creaturi nici nu va mai spun, pentru ele m-au surprins cel mai tare.
Nu stiu de ce, dar mereu a fost prezenta tendinta asta de a umaniza pana si creaturile supernaturale. De a le aduce la o forma cat mai umana, cat mai asemanatoare de a noastra. Daca fiinta respectiva avea cateva caracteristici mai nepamantene, erau in general ascunse de magie/personaj in sine. Ei bine, nu si in cartea lui Taylor. Nu trebuie sa va mirati cand va spun ca mi-a fost extrem de greu sa imi portretizez in minte personaje precum Issa sau Brimstone. Imaginea lor aduce atat de multe elemente pe care nu sunt obisnuita sa le combin, incat a trebuit sa schitez putin personajele, luand descrierea cuvant cu cuvant pentru a ajunge in cele din urma la un aspect care sa ma multumeasca. Si rezultatul este, va asigur, pe cat de straniu, pe atat de frumos si de original. Mi-e drag, ca sa spun asa, sa stiu ca se mai pot crea fiinte noi, care sa nu semene cu nimic din cate am mai intalnit. E o gura de aer proaspat in lumea asta a cartilor.
Si daca tot vorbim de inedit, nu se poate sa nu remarc cat de extraordinara a fost actiunea si povestea in sine din "Daughter of smoke and bone". Dupa cum spuneam, personajele complexe de mai sus merita o lume si o istorie cat mai deosebita. Laini reuseste si la capitolul asta. Mereu esti surprins de ceva nou, mereu decoperi lucruri pe care nu le stiai, mereu esti tinut in priza. Unele chestii apar pur si simplu din senin. De altele iti dai seama odata cu Karou, cercetand si traind aceleasi emotii. In oricare dintre aceste doua cazuri, te poti astepta doar la ceva iesit din comun, de care te vei bucura la maximum. Cadrul in care se petrec mare parte din intamplari este unul magic. Praga prezentata de autoare are ceva atat de special si o atmosfera atat de placuta, incat nu am putut sa nu ma simt atrasa de carte chiar de la primele pagini, cand Taylor a inceput sa creioneze putin locul. Sunt tentata sa vorbesc despre magia scriitoarei, dar pastrez discursul pentru mai tarziu. Nu pot sa spun ca volumul a avut un ritm dinamic, sau ca a fost foarte multa tensiune, insa va asigur, nici carte statica nu a fost. Cel mai bine o spun cand va marturisesc ca, in opinia mea, cartea asta superba a fost doar preludiul pentru ce va urma, doua volume pline de actiune si de suspans, care vor aduce cu siguranta doza de adrenalina pentru iubitori. Mi s-a parut exceptionala si ideea cu dorintele si dintii, e ceva atat de unic incat nu mi-a venit sa cred cand am citit. Dar te obisnuiesti dupa o perioada.
Personajele nu sunt nici ele mai prejos, ba din contra, sunt extrem de bine construite si te surprind deseori. Totusi, cel mai mult mi-a placut un personaj secundar si anume Zuzana, prietena lui Karou. A fost atat de amuzanta si de draguta, incat nu aveai cum sa nu o indragesti de la primele cuvinte pe care le scoate pe gura! Creaturile nepamantene au fost si ele foarte bine compuse, incat aproape le simteai in spatele tau atunci cand citeai, asa ca se aduc inca cateva puncte bonus pentru caracterul tridimensional. Akiva nu a fost nici el rau, dar ma astept la mai multe de la el in urmatoarea carte.
Si ajungem la subpunctul meu favorit, si anume stilul de scriere. Personal, cred ca asta a fost cel mai bun si mai util element din tot volumul. Pentru ca Laini are atat de mult talent! Pe langa felul neobisnuit prin care manuieste cuvintele, pentru a zugravi atat de real intamplarile, mai are si harul de a te face sa nu poti lasa din mana cartea, fie ca este descrisa o banala intalnire intre Zuzana si Karou, sau o scena de actiune din Marrakesh. Te prinde si te subjuga in dorinta de a cunoaste mai mult, de a savura mai mult. E unul dintre cele mai frumoase si mai bine utilizate stiluri din scriere din cate am citit. Te poate face sa calatoresti in toate colturile lumii, fie ele de pe Pamant sau din Eretz. Si sa nu uitam de elementele simbolice pe care le introduce, care sunt pur si simplu niste delicatese.
Per total, mi s-a parut o carte foarte buna. I-am dat cu incredere 5 stele pe Goodreads, dar nu am putut sa o pun in raftul de favorite din cauza ca lipseste ceva. Poate un strop de adrenalina, sau poate putin mai multe detalii despre cealalta lume si despre razboi. Oricum, "Days of blood and starlight", volumul doi al trilogiei, promite acestea si multe altele. Asa ca pot sa spun ca astept cu interes continuarea.
Recomand cartea tuturor celor care vor ceva diferit, celor care stiu ca le place o poveste chiar daca nu o sa fie enorm de mult romance, sau un final prea incantator si celor care sunt fani ai genului. Daca intrati in acesta categorie, sunt sigura ca veti adora "Daughter of smoke and bone"!

Titlu: Daughter of smoke and bone
Autor: Laini Taylor
Editura: Little, Brown Books for Young Readers
Nr. pagini: 418

Din aceeasi serie:

  • Days of blood and starlight- vol.2 
  • Dreams of gods and monsters- vol.3 (in curand)

Unde e vara?

vineri, 13 septembrie 2013

| | | 10 comentarii
Nu pot sa cred cat de rapid a trecut vara asta... Am  asteptat anume vinerea, ca sa imi iau adio de la anotimpul meu preferat cum se cuvine si sa imi acord putin timp pentru ce va urma dupa. Trebuia sa fac o gramada de postari si sa scriu cam 8 recenzii, dar pur si simplu nu am putut sa o fac. De cate ori ma uitam pe geam, vedeam ca mai cade cate o frunza ingalbenita si covorul ruginiu se face tot mai gros... si pur si simplu imi venea sa urlu si sa ma duc sa le capsez inapoi. Asa ca mi-am ascuns fata intre filele cartilor, gandindu-ma cat de bine trebuie sa fie la Hogwarts acum.
Tata nu mai conteneste din cantat "Vine scoala!" si ieri m-a sunat si unchiul meu, ca sa ma anunte in mod special ce urmeaza luni. Multumesc, chiar nu stiam fara voi :) Vedeti ce rude grijulii am?
Daca tot aminteam de Hogwarts, probabil o sa fac un post cu cat de mult o iubesc pe Jo saptamana viitoare. Momentan, nu ma simt capabila sa scriu asa mult.
Banuiesc ca trebuie sa ii ascult sfatul lui Sharon si sa imi privesc frica in ochi. Mereu mi-a fost groaza de noi inceputuri si de fiecare data plecarea vacantei ma lasa cu un gol greu de umplut. Acum cu atat mai mult cu cat realizez cat de repede trece timpul. Sunt intr-o permanenta stare de soc de cand mi-am dat (cu greu) seama.
Totusi, nu intentionam sa fiu melancolica in acesta postare, (si uite ce a iesit pana acum!) ci vroiam sa va spun ce am facut vara asta, ce am citit, cum m-am simtit. Am inceput cu o lista, am sa termin cu o lista.
Pentru inceput, astea ar fi cartile, destul de putine in comparatie cu ce mi-am propus, dar parca e mai bine ca am citit niste carti extraordinare decat multe si nu atat de bune:

  • Iubita locotenentului francez- John Fowles
  • Cand esti vrajitoare- Carolyn MacCullough
  • O dragoste- Dino Buzzati
  • Viata lui Pi- Yann Martel
  • Heist Society- Ally Carter                                       
  • Orele indepartate- Kate Morton
  • Creatura- Nely Cab
  • Uncommon criminals- Ally Carter
  • Perfect scoundrels- Ally Carter
  • Warm bodies- Isaac Marion
  • Mare Tranquillitatis- Kayja Millay
  • The Eternity Cure- Julie Kagawa
  • Shadow and bone- Leigh Bardugo
  • Legend- Marie Lu
  • Life before Legend- Marie Lu
  • Prodigy- Marie Lu
  • The book thief- Markus Zusak
  • Triunghiul etern- Agatha Christie
  • Nemesis- Agatha Christie
  • Pentru cine bat clopotele- Ernest Hemingway
  • Carcera- Catherine Fisher
  • Crima pe terenul de golf- Agatha Christie
  • The Assassin and the Captain- Sarah J. Maas
  • The Assassin and the Princess- Sarah J. Maas
  • Crown of midnight- Sarah J. Maas
  • Numere- Rachel Ward
  • Dragonul maestatii sale- Naomi Novik
  • Fairies in My Fireplace- R. L. Naquin
  • Daughter of smoke and bone- Laini Taylor
Si poate ca pana seara termin "Origin", ca sa fie 30 :)
Despre planuri... uh, e greu de explicat. Ca de obicei, am facut sute de liste ca sa nu le respect. Ma rog, nu in totalitate :) Totusi, anul asta m-am tinut putin de ea:
  • Am facut "dieta" de care pomeneam aici si nu, nu am facut toxiinfectie alimentara, dar nici superb nu m-am simtit :)) Ei, a fost amuzant, am mancat toate prostiile pe care le ador si le mananc destul de rar, asa ca pot spune ca pana anul viitor, ma declar sadisfacuta! Cel mai amuzant a fost sa privesc reactiile mamei, care mai avea putin si lesina.
  • Am recitit, cum spune si traditia, toate cartile Harry Potter (si am facut si un fel de maraton cu filmele, dar nu cu toate)
  • Am facut recenzii la majoritatea volumelor pe care le-am citit vara asta. Sunt in curs de aparitie cele pentru ultimele de pe lista de sus :) Totusi, nu am reusit sa stau pe blog cat mi-am propus.
  • M-am inscris la Tabara NaNoWriMo, am scris destul de mult, mi-am dat seama ca Between Worlds nu este destul de buna (sau nu sunt eu pregatita sa o scriu asa cum vreau) si momentan lucrez la un high fantasy cu dragoni ;) Ideea mi se pare mai buna si merge super repede. Abia astept sa vina noiembrie, pentru sesiunea NaNo propriuzisa.
  • Am iesit destul de mult in oras cu prietenii, asa ca mi-am atins scopul: fara lenevit acasa, singura, ca si un bursuc antisocial.
  • Am mers la City of Bones si mi-a placut teribil de mult (am umblat o saptamana numai cu rune pictate pe maini, acum am trecut la talismanele mortii :)) Cea mai amuzanta a fost pregatirea pentru film...
Eu: Ma duc sa ma imbrac ca si un shadowhunter!
Mama (cu privirea de 'iar a innebunit fata'): Imbraca-te totusi ca si un om...
Eu: Dar shadowhunterii sunt oameni. Part angel, part human (cu vocea tipului din trailer).
Daaa, cred ca mama crede ca fata ei este putin cam... ciudata. Tata doar isi da ochii peste cap :D
In orice caz, am iubit filmul, daca nu l-ati vazut... GO! Go and see it!
  • Am facut o zi cu filme Disney. Nici nu stiti cat imi ridica moralul chestiile astea. Momentan, favoritul meu ramane "Brave". Dar se bate cu "How to train your dragon" (si da, stiu ca filmul e de la DreamWorks).
  • M-am lasat tarata de mama la cumparaturi. Nu a fost chiar atat de rau, dar e departe de activitatea mea favorita.
  • I-am citit Cristinei primul volum din Cronicile Wardstone :) Mai avem o fana, oameni buni! Si abia astept sa vad filmuuul!
  • Am invatat pentru testul la bio.
  • Am fost in tabara :) Clar mai am o experienta de neuitat cu prietenele mele, pot sa spun ca m-as mai duce de sute de ori.
  • Am mai facut o obsesie nesanatoasa pentru cateva trupe. Numai de asta mai aveam nevoie...
  • M-am reapucat de desenat. Stiu ca nu o sa ma tina mult, dar am cateva desene de care sunt destul de multumita. Peretii mei aveau nevoie de ceva nou.
Ma rog, pe langa zecile de zile in care pur si simplu m-am bucurat de soare, vacanta si de o companie placuta, cam asta a fost. Nu am reusit sa invat sa crosetez (dar o sa o fac pana la Craciun; stai linistita Anca, vine si fularul tau!) si nici nu mi-am terminat nenumaratele seriale pe care le-am inceput. Dar m-am distrat. Si asta e tot ce conteaza :) 
Sper ca ati avut o vacanta cel putin la fel de reusita ca si a mea si ca ati ramas cu multe amintiri frumoase, cat pentru un nou an de frig si scoala/facultate/servici. Pana la urma, daca e sa fim optimisti, si toamna si iarna au farmecul lor. Dar despre cele doua vorbim la timpul potrivit. Inca mai simt niste raze curajoase de soare prin apropiere, asa ca o sa ma catapultez pe balcon, ca sa savurez ultima mea zi de libertate. 
Vara asta m-a invatat multe. M-a invatat ca nu trebuie sa imi pese de ce spun ceilalti, m-a invatat ca pot sa fiu puternica si m-a invatat sa nu ma dau batuta. Si da, am ramas si cu niste amintiri superbe. Prin urmare, eu ma declar mai mult decat multumita. 
Acum sunt doar curioasa ce o sa imi aduca clasa a X-a. Un lucru e cert: multa bataie de cap, teme, teste, teze si pauze amuzante. Abia astept, macar pentru cele din urma :D 








Saptamana viitoare ma intorc la Hogwarts+ muzica

joi, 5 septembrie 2013

| | | 4 comentarii
Ce mai faceti dragilor? Cum savurati ultimele clipe ale vacantei? Uitati de faptul ca incepe s...! Ultimele saptamani sunt cele mai awesome pentru mine, e perioada in care ingramadesc toate planurile de vacanta pentru a le realiza si am cea mai faina perioada, pentru ca, bineinteles, iar am facut chestii pe care nu le aveam in plan si nu pot sa nu le fac pe celalalte pentru ca... ei bine, fac parte din farmecul verii!
So, stiu ca e cam intarziat, dar eu ma apuc saptamana viitoare de recitit Harry Potter, de facut butterbeer si de vizionat filmele. Si o sa fac postarile de care am vorbit, pentru maraton.
Asa ca am o mare rugaminte. Cei care ati citit o carte sau mai multe din serie vara asta... va astept link-urile la postari. Chiar vreau sa le vad (puppy eyes)! Si cei care vreti sa va apucati acum de recitit (e atmosfera prielnica si va ajuta sa intrati in mood), astept postarile de asemenea. Sau mail-urile.
O sa va dau eu un fel de model luni, fiti cu ochii in patru :)
Cei care nu s-au inscris sau nu mai apuca... tot urmariti postarile, o sa va amintiti de vremurile bune :) O sa fie o saptamana plina de HP.
Okay, astea fiind spuse de maraton, va astept cu drag in saptamana cea mare!
Si pentru ca nu am mai facut de o gramada de timp un post cu muzica, iata ce am ascultat eu obsesiv vara asta:

Una dintre trupele pe care le-as asculta non-stop, Evanescence. Sper sa vina cu un album nou cat mai curand, sunt mult prea obsedata de cel vechi.


Trupa verii mele, Paramore. Abia anul asta m-am apucat sa ii ascult si ii iubesc!


Nu stiu daca a auzit careva dintre voi de "The maine", dar au niste melodii superbe si asa este una dintre ele. Ce pot spune, m-am indragostit de vocea solistului :)


Un cover superb de la Avril pentru melodia celor de la Nickelback.

Si Lindsey Stirling... clar una dintre persoanele pasionate de ce face, mereu cu un zambet pe buze si cu vioara in mana. Pe langa astea, canta al dracului de bine :)

In seara asta ma duc la avanpremiera City of Bones :) So excited! Abia astept sa vad filmul, sunt extrem de curioasa de cum se vor comporta actorii si cu ce gust voi veni de la cinema.

Va doresc o zi superba in continuare! Ne revedem cel mai probabil sambata cu recenzia de la "Carcera" sau "Crown of midnight". See ya!



Recenizie "Crima pe terenul de golf" de Agatha Christie

miercuri, 4 septembrie 2013

| | | 5 comentarii
What they said: "Un apel urgent la ajutor îl aduce pe Poirot în Franţa. Însă acesta ajunge prea târziu pentru a-şi salva clientul, al cărui trup înjunghiat cu brutalitate zace cu faţa în jos într-un mormânt săpat pe terenul de golf. Dar de ce poartă mortul un palton prea mare pentru el? Şi pentru cine era scrisoarea pasională din buzunarul lui? Înainte ca Poirot să răspundă la aceste întrebări, cazul este răsturnat în urma descoperirii unui al doilea cadavru..."

What I say: Multumesc mult Libris, cunoscuta librarie online care a fost atat de amabila incat sa imi ofere sansa de a citi aceasta carte si de a face cunostinta, intr-un final glorios, cu regina romanelor politiste. Pe langa acest volum, puteti gasi mii de carti online, gata sa va incalzeasca zilele mohorate de toamna. Plus ca luna aceasta aveti transport gratuit la o comanda de peste 75 de lei :)
Fiindca multe bloguri pe care le frecventez au inceput sa scrie tot mai multe despre micutul belgian si despre talentul scriitoarei, m-am hotarat ca e cazul sa incerc si eu ceva nou si sa mai adaug un gen pe lista. Asa ca am  cumparat cu prima ocazie un volum de la chioscul din colt, dat fiind faptul ca inca se distribuie romane cu ziare. Nu a fost tocmai ce ma asteptam, din cauza ca am pus mana pe "Triunghiul etern", un volum de patru povestiri scurte, dar un lucru a fost cert: iubeam modul in care imi punea mintea la treaba si felul in care Poirot dezlega mister dupa mister. Asa ca am continuat cu "Nemesis", unde m-am imprietenit cu Miss Marple si am luat decizia ca vreau sa iau fiecare carte de la inceput, in ordinea in care au fost scrise. Si asa a ajuns la mine in biblioteca "Crima pe terenul de golf".
In cel de-al doilea roman al scriitoarei, prietenul detectivului, Arthur Hastings, care este de asemenea si naratorul, il insoteste pe Poirot intr-o calatorie in Franta, unde este chemat printr-o scrisoare cel putin bizara. Domnul Renauld, un milionar cunoscut, ii adreseaza acesta misiva pentru a-l chema de urgenta la locuinta sa, deoarece se teme ca viata ii este pusa in pericol. Fara a mai sta pe ganduri, cei doi pornesc spre locatia respectiva, insa ajung mult prea tarziu pentru a-i salva viata. Si pentru ca vorbim de Hercule Poirot si nu de orice alt detectiv, belgianul hotaraste sa ramana si sa ancheteze crima. Sau ar trebui sa spun crimele?
Dupa lectura mea anterioara in care aparea vestitul detectiv, nu am putut sa nu ma intreb cum va solutiona Poirot o crima serioasa, de la cap pana la coada si cum va gandi problema. De asemenea, nu pot sa nu va marturisesc ca am luat lectura si drept o provocare, pentru ca vroiam sa vad daca rationamentul meu va fi coliniar macar in unele cazuri cu cel pe care il are personajul. Imi place cand mi se pune mintea la treaba, asa ca aceasta "joaca de-a detectivul" a fost o placere si o evaluare. Doi in unu, ca si la detergent :))
Bineinteles, e greu sa egalezi mintea Agathei. Ma intreb uneori cum ar fi daca femeia asa ar fi comis o crima. S-ar fi gasit faptasul? Sau ar fi inca un mister nerezolvat? Dupa "Crima pe terenul de golf", tind sa inclin spre a doua optiune. Mi se pare mai mult decat genial modul in care scriitoarea te duce pe piste false sau arunca cu indicii care nu par vrednice de observat, pentru ca mai taziu sa iti dai seama ce greseala ai facut cand nu le-ai aruncat o a doua privire. E ca si cum solutia ar fi pe scena, in vazul tuturor, iar tu esti in spatele cortinei. De cate ori incerci sa te strecori dincolo, Agatha are grija sa mute discret perdeaua, asa ca, in cel mai fericit caz, apuci sa vezi o sclipire din cheia cazului. Si singurul care se afla in lumina reflectoarelor este Poirot.
Probabil ca acest efect este datorat in mare parte naratorului, care devine una cu cititorul, incercand sa descalceasca itele incurcate si sa isi dea seama cum functioneaza mintea belgianului. Te simti bagat in aceeasi oala cu Hastings, invartindu-te in cerc, indus in eroare de piste false, cu toate intrebarile vajaindu-ti prin cap. E un sentiment frustrant dar si placut. Veti vedea de ce am spus asta daca o sa incercati cartea.
Un alt lucru pe care l-am gasit foarte agreabil a fost atmosfera construita. La inceput planeaza acel aer de linsite aparenta, dupa care este introdusa crima si implicit starea de agitatie, inconjurata de o aura de mister foarte bine pusa in scena. In timpul investigatiei, chiar daca pare ca apele s-au mai calmat, nu poti sa scapi de senzatia ca norii de furtuna nu au parasit cerul; si totusi tresari la descoperirea celui de-al doilea cadavru. Insa cred ce cea mai frumoasa atmosfera e aceea a ultimelor 50 de pagini, in care totul se precipta, se dezleaga si iar se innoada, se modifica continuu, pana cand ultima surpriza cade ca si o bomba. E un sentiment de triumf cum rar am mai simtit cand intorci ultima pagina si intampini inevitabilul cuvant "sfarsit". Te indragostesti iremediabil de ambianta romanelor politiste. Si, in cazul in care nu era clar, totul se rezuma la suspans. Pana la urma, vorbim de o crima.
Desi ai crede ca probabil nu e cazul in care te poti atasa de personaje, ei bine, ti se dovedeste destul de rapid contrariul. Naratorul este unul foarte simpatic, pe care ajungi sa il indragesti tocmai datorita faptului ca e in aceeasi situatie cu tine, Poirot este... Poirot; nu se poate sa nu il admiri. Pana si personajele secundare sunt extrem de bine conturate.
In concluzie, va recomand cu caldura sa incercati orice carte scrisa de Agatha Christie. Veti avea parte de o lectura de calitate, destul de rapida, pe care nu o sa puteti sa o lasati din mana. Si aveti si un avantaj: va pune mintea la treaba cum nici problemele de mate nu o fac. Spor la citit!

Titlu: Crima pe terenul de golf
Titlu original: Murder on the Links
Autor: Agatha Christie
Editura: Rao
Anul aparitiei: 1924


A fi sau a nu fi rocker? Aceasta-i intrebarea...

marți, 3 septembrie 2013

| | | 16 comentarii
Imi iau libertatea sa ma detasez putin de obisnuitele noastre discutii despre prietenele noastre tacute si sa ma revolt. Asa ca sper sa nu va suparati pe mine :)
Chestia e ca de ceva vreme a inceput sa ma calce pe bataturi o treaba. Nu ca nu as avea destule probleme in viata, sau ca sunt obsedata sa critic si sa judec. Daca sunteti pe aici de ceva vreme, stiti ca e destul de departe de definitia mea. Dar pur si simplu nu imi da pace si trebuie si eu sa ma mai eliberez. Despre ce e vorba? Pai, chiar daca nu v-ati prins din titlu, o sa discut pe larg problema. Numai rabdare sa aveti, cu discursul vin eu!
De ceva luni incoace tot aud eu cat de "rock" e toata lumea. Parte din mine vrea sa creada si sa se bucure, cealalta se rezuma la a scoate cutitul de bucatarie. Show time. Pentru ca daca ar fi toata lumea ce spune... din pacate, nu am destula imaginatie sa pot sa vizualizez asa ceva.
Ma uit in stanga si dreapta si vad ca orice tipa sau tip e rocker frate, de la cizme pana la geaca de piele cu tinte. Ne lasam parul lung, ne dam cu trei tone de dermatograf si ne vopsim unghile in negru, dupa ce ne luam pantalonii de piele sau blugii si aferenta geaca si, Doamne fereste sa uitam, atitudinea pe care o credem cool si detasata de mare vedeta, ca deh, toti suntem Axl Rose si Mick Jagger. Plus tocurile de 20 de metri la niste cizme cu tinte si alplicatii, pentru ca asa se face! Si apoi ne laudam cum ascultam noi toata ziua "Stairway to heaven" de la Pink Floyd. Wait... what???

Ok, deci uitati cum sta treaba. Nu vreau sa va spulber iluziile, sa fiu rautacioasa sau carcotasa sau mai stiu eu ce adjectiv imi gasiti. Daca asta credeti, be my guest. Cine sunt eu sa va spun cu sa ganditi? Dar... faptul ca te imbraci si te crezi rocker nu te face cool. Rockul nu este o moda, rockul nu este un display pe care sa il afisezi cand vrei sa pari smecher si sa te dai grande. Imi pare rau daca te-a indus cineva in eroare, dar chiar nu asta e definitia lui. Rockul este un gen muzical. Unul pe care il asculta multa lume. Si chiar daca crezi ca poti sa te declari rocker daca stii ca "Nothing else matters" e de la Metallica...(surprize, surprize)... ei bine, nu esti.
E destul de greu sa spui in cuvinte si sa dai o definitie rece la ce inseamna sa fi un om pasionat de rock, pentru ca tine mai mult de sentiment, dupa cum tot incerc sa spun in post-ul asta. Inseamna sa iti placa cu adevarat muzica, sa simti versurile, sa tanjesti dupa un riff de chitara, sa bati darabana cu degetele pe banca in ritmul tobelor. Si sa le faci din propria ta vointa, pentru ca muzica aia este in tine si o adori si mori dupa ea si tot ce vrei e sa o asculti pana cand vine urmatoarea apocalipsa, poate si dupa.  Feel it in your gut, cum ar zice englezii. Poti sa te prefaci, bineinteles, dar nu stiu daca nu te-ai simti mai bine daca ai recunoaste ca tu asculti Alex Velea sau Antonia sau mai stiu eu ce.
Stiu ca iti asumi un risc. Riscul de a fi tu insuti. Dar ce spui de cei care sunt cu adevarat rockeri, de cei care simt muzica asta si poarta hainele alea pentru ca, soc, ii reprezinta? De ce ei pot sa isi dea pe fata pasiunea si tu nu? A fi rocker inseamna si sa ai curaj si sa fii un om deschis la minte. Sa crezi in ceea ce iti place, in ceea ce te reprezinta si sa mai dai dracului lumea pentru ce spune. Pentru ca, asa cum ar spune un soi de proverb, barfele fac lumea sa se invarta.
Ascult rock. Sunt o persoana pasionata de acest gen. Iubesc trupele clasice, trupele mai "contemporane" si trupele de rock alternativ. Uneori simt nevoia sa ma imbrac in negru. Simt nevoia sa dau din cap si sa absorb fiecare vers dintr-o melodie. Dar asta nu inseamna ca toata ziua cant cat de cool sunt eu pentru asta. Nici macar nu imi pasa daca lumea spune ca sunt "tare" sau "naspa". Sunt doar etichete. Fac ce vreau si ce simt. Nu ma schimb pentru nimeni. Incerc sa nu judec pe nimeni. Viata lor, treaba lor. Nici macar nu ma imbrac "ca un rocker". Poate nu imi place sa ma dau cu dermatograf sau sa port pantaloni de piele. Poate gasesc hanoracele sport mai comode, poate imi place sa am bluze colorate. Si inca o chestie: a fi rocker nu inseamna a fi emo. Nu iti taia venele doar pentru ca la tine in boxe bubuie Rammstein! Esti cum vrei tu sa fii, cine vrei tu sa fii!

Asa ca asculta-ma bine! Dati jos toate bratarile cu tinte si geaca aia incomoda, care te enerveaza la culme. Lasa-ti acasa atitudinea de rockstar. Sterge-ti melodiile alea urlatoare din mp3 sau telefon, pe care le tii acolo doar ca sa le poti arata lumii. Da casetofonul la maxim pe ce muzica vrei tu, fie ca asta inseamna Lady Gaga sau Mozart (si nu fa asta daca ai vecini irascibili). Nu mai fa semnul de "rock on" la concerte de manele sau mai stiu eu ce. Si da naibii prejudecatile!
Cei care tin la tine, cei care sunt cu adevarat deschisi la minte te vor accepta asa cum esti. Cei care te vor da afara din grupul lor  "misto" nu sunt oamenii care vrei sa te inconjoare. Sunt la fel de falsi ca si look-ul tau. Un rocker adevarat te va accepta asa cum esti, fara sa iti ceara sa te schimbi pentru el. Cu toate ca nu il vei vedea ascultand Inna sau mergand la un concert Guta, va fi cu tine int-un mod in care ceilalti nu vor fi.
Toleranta, fratilor! Asta e cheia succesului :)
Cred ca am spus ce aveam de spus. Va urez o zi cat mai frumoasa!